„Toți oamenii, prin natura lor, doresc să cunoască”. Cuvintele lui Aristotel marchează nu doar începutul uneia dintre cărțile sale (Metafizica), ci reprezintă și debutul unei tradiții stăruitoare, aceea de a nu pregeta să căutăm să înțelegem în mod sistematic acest instrument formidabil de care dispunem, rațiunea. Astăzi i se spune gândire critică, dar anticii îi conferiseră deja un nume acestei închipuite invenții recente: dialectica.
Avem, de fapt, nume noi pentru lucruri vechi, și sunt puține îndeletniciri umane mai venerabile decât dorința de a gândi limpede. Setea de înțelegere clară și distinctă a lumii nu se poate analiza, așadar, având un orizont de doar câțiva ani, ci, așa cum vom face în acest curs, plecând de la cel care a așezat fundamentele acestui demers ce ne preocupă și astăzi.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.